
Disponibilitate: în 30 zile
Preț de lista: 22,00 LEI
Prețul cel mai bun: 20 LEI
CELE MAI BUNE OFERTE:Autor(i): Nicolae Craiu
Editura: Economica
Nr. pagini: 264 pagini
ISBN: 9735909219
Stare: nefolosita (noua)
Categorii: Economie, Teorie economica generala, Afaceri / Economie / Bani, Teorie economica generala
M-am străduit să prezint economia subterană plecând de la conceptul său evolutiv, ca de altfel şi cel al spălării banilor, iar pentru a o înţelege şi spre a putea spera la o muncă de prevenire şi combatere am mers la origini, la cauzele fenomenului, făcând uneori scurte incursiuni în domeniul politicilor fiscale, sau ale conjuncturii economice, alternând cu cifre empirice.
Am încercat să schiţez un posibil portret al fraudatorului şi, totodată, o uşoară iluminare a unor întrebări uneori nerostite, cum ar fi „există totuşi o anumită moralitate a economiei subterane?” –care se leagă atât de mult şi de atitudinea civică faţă de această componentă a economiei în întregul său. în final, am adoptat o abordare prospectivă ca element de fundamentare a politicilor privind economia subterană, elaborând trei scenarii de posibilă evoluţie a acesteia – în funcţie şi de măsurile de reprimare a economiei subterane, ce pot avea efect pe termen lung, numai în măsura în care conduc la o modificare durabilă a relaţiilor dintre stat şi contribuabilii săi – prin creşterea gradului de colectare –, iar în sectoarele cele mai tenebroase reduc simţitor activităţile ilegale şi criminalitatea organizată.
Prin poziţia pe care o deţin într-o organizaţie adânc implicată în prevenirea şi combaterea laturilor nocive ale economiei subterane – chiar dacă la prima încercare de această anvergură, cum este prezenta carte – mă simt responsabil şi aproape moralmente dator faţă de cititorii mei şi nu tributar statutului meu de finanţist, în a continua cu o suită de alte lucrări legate de spălarea banilor murdari şi tipologii ale spălării banilor, paradisuri fiscale, societăţile off-shore etc.
Comandă online Economia subterana intre "Da" si "Nu" de la 20 lei scrisă de Nicolae Craiu, tiparită la editura Economica cu un număr de 264 pagini. Cartea poate fi livrată în circa 30 zile cu plata ramburs sau online cu cardul.
Poate supravietui capitalismul? - Distrugerea creatoare si viitorul economiei globale
Publica
Joseph A. Schumpeter
978-973-1931-65-4
192 pagini
An: 2011
Fundamente şi strategii pentru promovarea dezvoltării durabile : o analiză a economiei circulare şi a educ
Pro Universitaria
Sabin Chiş
9786062619046
162 pagini
An: 2024
Teoria integrării economice
Economica
Béla Balassa
9786060930587
374 pagini
An: 2024
Societăţi moderne ale cunoaşterii
Pro Universitaria
Nico Stehr
9786062617608
204 pagini
An: 2024
Era capitalismului de supraveghere : lupta pentru un viitor uman la noua frontieră a puterii
Publica
Smaranda Nistor, Shoshana Zuboff
9786067225686
680 pagini
An: 2023
Economia comestibilă : Poveşti despre mâncare ce îşi vor schimba felul de a vedea lumea
Polirom
Ioana Avadanei, Ha-Joon Chang
9789734692873
304 pagini
An: 2023
Macroeconomia tranzitiei postsocialiste
Economica
Cristian Florin Ciurlau
9789737096449
248 pagini
An: 2013
Repere in economia institutionala
Economica
Ion Pohoata
9789737094490
336 pagini
An: 2009
Limbajul vânzărilor : arta şi ştiinţa comunicării în vânzări
Prestige
Andy Eilers şi Tom Hopkins, Tom Hopkins, Andy Eilers, Ana-Maria Scarlat
9786303320540
240 pagini
An: 2024
Nerezonabil : poveştile şi lecţiile de viaţă a nouă oameni remarcabili
Publica
de Andreea Roşca, Andreea Roşca
9786067226157
264 pagini
An: 2024
Întrebări puternice şi coaching sistemic
BMI Publishing
Alain Cardon
9786068038933
249 pagini
An: 2024
Fundamente şi strategii pentru promovarea dezvoltării durabile : o analiză a economiei circulare şi a educ
Pro Universitaria
Sabin Chiş
9786062619046
162 pagini
An: 2024
Contabilitatea în comerţ
Pro Universitaria
Luminita Jalba
9786062618971
470 pagini
An: 2024