Disponibilitate:  in 2 zile

Pret:  9,99 LEI

Disponibilitate:  in 2 zile

Pret:  9,99 LEI

Modalitati de transport:
• 14,90 lei - prin Posta Romana (gratuit pentru produse de anticariat peste 59,00 lei / comanda)
• 14,90 lei - prin Urgent Cargus (gratuit pentru produse de anticariat peste 59,00 lei / comanda)

Autor(i):

Editura:

Colectia: Ego. Publicistica

Anul aparitiei: 2015

Nr. pagini: 312 pagini

Tip coperta: brosata

ISBN: 9789734654673

Stare: nefolosita (noua)

Categorii: Politica

Descriere

Prefata de Sorin Antohi Ilustratii de DION Cum a ajuns Romania, altadata animata de idealuri inalte, o tara in care scandalurile politice si coruptia sint la ordinea zilei? In stilul sau contondent, Dorin Tudoran incearca sa explice de ce astazi sintem pe unul dintre ultimele locuri in Europa. Vina, sustine el, nu le apartine doar „celorlalti” – indiferent ca acestia sint parlamentari oportunisti, oameni de afaceri corupti sau fosta Securitate –, ci noua, tuturor. Fiindca lipsa unitatii si a initiativei colective nu poate duce decit la regres. „In elegia sa Viata lumii, Miron Costin scria: «Fum si umbra sint toate, visuri si parere». In acest sens, dar in dezacord cu relativul optimism al invatatului (si patitului) boier moldovean, as citi si Romania ca parere. Fiindca datul cu parerea, principala ocupatie romaneasca din ultimul sfert de secol (alaturi de pasivitate si furt), ne-a transformat prezentul in haos, viitorul in iluzie, opinia in flecareala cu accente isterice. Din tara noastra, o vedem zilnic si nu putem ascunde acest diagnostic nici de noi, nici de straini, prin vreo campanie stupida pentru imaginea Romaniei (adesea desfasurata tot in Romania), asta a ramas dupa atitea experimente postcomuniste ratate: fum si umbra, visuri si parere. Tudoran o spune memorabil intr-un titlu din Basesc, deci exist!: «Am avut tot ce ne trebuie, dar am lipsit tocmai noi». Absenta unui noi e marea noastra culpa colectiva, la care contribuim fiecare, e motivul pentru care romanii nu fac istoria pe care cred c-o merita, autoamagindu-se cu utopii derizorii si, chiar mai des, cu ucronii compensatorii.” (Sorin Antohi)