Minunata lume nouă

     

Minunata lume nouă ironizează progresul tehnologic, ridicînd semne de întrebare despre ce înseamnă cu adevărat fericirea și ce se întîmplă atunci cînd renunțăm la ceea ce ne face cu adevărat umani. 

     

O carte deopotrivă uimitoare și terifiantă în care toate lucrurile pe care le crezi imposibile fac parte din viața de zi cu zi. Huxley ironizează progresul tehnologic, ridicînd semne de întrebare despre ce înseamnă cu adevărat fericirea și ce se întîmplă atunci cînd renunțăm la ceea ne face cu adevărat umani.

     

Într-o admirabilă formulă alegorică, Aldous Huxley ne prezintă atît fața, cît și prețul fericirii: o lume în care tehnologia a atins acel nivel în care devine posibilă construirea, la propriu, a societății și ordinii sociale, din oameni condiționați, prin tehnici genetice și hipnotice, să se plieze perfect pe locul și rolul lor în această piramidă. Mai mult, lumea lui Huxley e o lume de oameni nu împăcați, ci fericiți cu poziția, înfățișarea și felul lor de a fi. Minunata lume nouă, privită din punctul de vedere al cititorului contemporan, nu mai este o distopie, ci doar o extensie exagerată a moravurilor noastre. Dar, așa cum Aldous Huxley a fost un bun profet în privința aspectelor nefaste ale schimbării, se poate dovedi și un înțelept vizionar al salvării. Acea lume, minuțios planificată și construită, în care totul se află într-o perfectă ordine, se poate ruina sub greutatea unei cărți a lui Shakespeare. Atîta timp cît vom avea loc și timp pentru creație, cît ne vom pune întrebări, ne vom asuma responsabilități, vom suferi pentru idei, nu vor exista temelii suficiente pentru dezumanizarea noastră definitivă.