Disponibilitate: în stoc
Preț de lista: 37,14 LEI
Prețul cel mai bun: 37.14 LEI
CELE MAI BUNE OFERTE:Autor(i): Ion Popa
Editura: Editura Universul Juridic
Anul apariției: 2020
Nr. pagini: 354 pagini
ISBN: 9786063907029
Stare: nefolosita (noua)
Categorii: Drept, Drept privat
Este util de precizat, înainte ca cititorul să deschidă paginile acestei cărți, că, în pofida numeroaselor sale pasaje critice, lucrarea nu este îndreptată împotriva cuiva anume și nici măcar cuiva în general. Cartea și-a propus să identifice, să expună și să analizeze, cu pretenția unei obiectivități temporale și profesionale, cronologia unor acte, fapte și decizii publice sau devenite publice, ale unor entități publice și private, persoane și instituții românești sau străine României, în perioada 2005-2020.
Deși generate preponderent de parcursul legislativ și aplicativ din domeniul justiției penale, argumentele și concluziile cărții acoperă practic parcursul întregii societăți românești în perioada arătată, precum și aportul/influența în domeniul cercetat a numeroase segmente societale naționale, dar și extranee, într-un amplu proces de nivelare ideologică și comportamentală în jos a cetății românești și a cetățenilor săi.
Cartea nu constituie doar o formă de protest civic și profesional față de parcursul depreciativ impus cetății românești în ultimii 15 ani pe toate planurile existenței sale, ci și o speranță că acest distructiv proces poate fi stopat. Se pare (expresie predilectă folosită în eternele și toxicele rapoarte MCV injectate bianual României) că așa ceva nu va fi posibil la nivelul secvențial românesc, fără un uriaș și consensual efort intern, similar Declarației de la Snagov din 1995, de resuscitare a mândriei, interesului și unității naționale, coroborat cu o amplă reconsiderare atitudinală a partenerilor externi ai României față de cetățeanul român și cetatea românească.
Din păcate, acum, în 2020, contextul intern/extern ne oferă indicii fix pe invers.
Comandă online Noaptea dreptatii romanesti 2005-2020 de la 37.14 lei scrisă de Ion Popa, tiparită la editura Editura Universul Juridic în anul 2020. Cartea poate fi livrată în circa 2 zile cu plata ramburs sau online cu cardul.
Proiect economic. Model simplificat de elaborare a strategiei unei intreprinderi
Pro Universitaria
Ion Popa, Ion Verboncu, Cosmin Dobrin, Eugen Burdus
9786062602994
160 pagini
An: 2016
Limba si literatura romana pentru clasa a VI-a. Caiet de exercitii pe baza noii programe si a manualelor alter
Niculescu
Ion Popa, Marinela Popa
9786063803772
272 pagini
An: 2021
Limba romana. Gramatica, fonetica, vocabular, ortografie si ortoepie. Editie revizuita, in conformitate cu DOO
Niculescu
Ion Popa, Marinela Popa, Laura Neacsu, Mirela Tanc
9786063810619
560 pagini
An: 2025
Metodologii manageriale. Editia a II-a
Pro Universitaria
Ion Popa, Eugen Burdus
9786062608811
362 pagini
An: 2018
Fişe de drept privat roman
Hamangiu
Alina Monica Axente
9786062728649
240 pagini
An: 2025
Principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans : analiza adaptabilităţii şi dinamica acestuia în r
CH Beck
Alexandra-Luiza Mareş (Ionescu), Alexandra Luiza Ionescu
9786061805242
416 pagini
An: 2025
Fiducia în lumina dreptului privat român
Universul Juridic
Duagi Günay, Gunay Duagi
9786063913716
350 pagini
An: 2024
Raporturile maritale şi de filiaţie în dreptul privat comparat
Universul Juridic
Ana-Maria Tincu (Goldan), Ana-Maria Goldan
9786063910807
412 pagini
An: 2022
Contenciosul special în materia amenajării teritoriului, urbanismului, autorizării executării lucrărilor
Universul Juridic
Oliviu PUIE
9786063910401
934 pagini
An: 2022
Istoria statului şi a dreptului românesc : de la regimul fanariot, la Unirea Principatelor Române,note de c
Universul Juridic
Aurel Jean Andrei
9786063918629
232 pagini
An: 2025
Întrebări şi teste pentru obţinerea permisului de conducere auto categoria B
National
9786063918544
An: 2025
Circulaţie rutieră pe înţelesul tuturor pentru obţinerea permisului de conducere : uşor şi simplu
National
9786063918575
96 pagini
An: 2025
Constituţia României : republicată (M.Of. nr. 767 din 31 octombrie 2003)
CH Beck
9786061815913
42 pagini
An: 2025
Elemente de teoria dreptului
CH Beck
Lidia Barac
9786061815777
378 pagini
An: 2025